Filmul este inspirat dintr-o poveste adevarată - aceea a fostului jucător de baseball Billy Beane (interpretat de Brad Pitt) - care, nereuşind să fie cel mai bun pe teren conform propriei ştachete, renunţă şi devine manager al echipei Oakland Athletics. Însă în campionatul din 2002, Billy se confruntă cu o situaţie foarte problematică: cei mai buni jucători părăsesc echipa, atraşi de salariile oferite de marile cluburi. Jucătorii care rămân sunt nevoiţi să se mulţumească cu o treime din salariu.
Dar Billy este ambiţios şi hotărât să câştige campionatul. Pentru a-şi completa echipa, el apelează la Peter Brand (interpretat de Jonah Hill), un tânăr economist isteţ, educat la Yale. Împreună, ei aplică o metodă total neconvenţională în lumea baseball-ului: formarea unei echipe cu ajutorul statisticii şi a calculatorului. Astfel, ei descoperă jucători extrem de talentaţi, dar care fuseseră ignoraţi sau respinşi de alte cluburi pe motiv că nu mai sunt foarte tineri, că au un caracter dificil sau că au fost accidentaţi pe teren. Demersurile lui Billy şi Peter contrariază şi irită pe toată lumea - începând cu "vechea gardă" a baseball-ului şi terminând cu mass-media şi fanii echipei. Însă, în cele din urmă, experimentul va fi încununat de succes şi va revoluţiona acest sport.
Popular Posts
-
Doi angajaţi ai poliţiei găsesc o creatură mitică într-o pivniţă. Creatura nu scoate nicio vorbă şi este incapabilă să-şi spună povestea, ...
-
Un personaj legendar se pregăteşte să revină în acţiune. De data aceasta, protagonistul declară război unui cartel de droguri mexican, c...
-
Wes, un campion MMA, își pierde orice contact cu realitatea după ce-și omoară in ring cel mai bun prieten. Încercând să uite de lume se retr...
-
AMERICA S-A NASCUT PE STRAZI. 1846 - 1863. In cea mai violenta parte a lumii din acele timpuri, intr-un New York fara reguli si in care ...
-
TRAILER În anul 72, î.Hr., când forta brutalã a Imperiului Roman cuprindea toatã lumea, fiecare tarã cuceritã trimitea noi sclavi ...



0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rugam pastrati un limbaj adecvat ! RECLAMELE sunt strict interzise !